Soarele se ridică din nou peste Republica Moldova, e o nouă zi cu liniște și pace. La aceeași oră, același soare se ridică și peste Siria. Peisajul însă e diferit, iar atmosfera e diametral opusă de cea de la noi.

La circa 2500 km de țară noastră, un război străin a silit milioane de oameni să-și părăsească baștina. Lăsând în urmă averi, familii și o viață trăită „acasă”, au plecat să-și caute refugiul.

Problema refugiaților este discutată și rediscutată la nivel european. Aceasta pentru că numărul refugiaților a crescut drastic în ultimii ani.

Potrivit Biroului Migrație și Azil, în Republica Moldova avem circa 450 de refugiați, o cifră de cinci ori mai mică decât numărul de cetăţeni moldoveni recunoscuţi drept refugiaţi peste hotare. Din cei 450 de refugiați, În jur de 200 sunt cetățeni ai Siriei care și-au găsit liniștea pe meleagurile noastre.

Traian ȚURCANU, președintele UNHCR: Majoritatea din ei au anumite legături cu Republica Moldova, fie și-au făcut studiile, fie că provin din familii mixte și au un grad înalt de potențial de integrare prin faptul că vorbesc limba rusă și română, și prin faptul că se integrează rapid și găsesc societatea destul de primitoare. Nu s-au înregistrat probleme cauzate de aceștia, asta pentru că au fost minuțios verificați la graniță. Au trecut prin diferite etape pentru a primi statutul de refugiat sau cetățenie moldovenească.

Traian ȚURCANU, președintele UNHCR: Refugit nu înseamnă neapărat cel care vine cu un sac de haine. Ei vin cu investiții și vin să contribuie la diversitatea etnică și culturală a Moldovei. 

Republica Moldova a fost și rămâne o țară de tranzit pentru refugiați, totuși și la noi s-au stabilit refugiați veniți din diferite colțuri ale lumii. Huzam a venit în RM cu 6 ani în urmă și s-a stabilit cu traiul în satul Mereni. Acum face naveta în fiecare zi la Chișinău, unde și-a găsit un loc de muncă.

După ce a absolvit veterinăria în Siria, a venit în Moldova și s-a ocupat câțiva ani cu exportul de animale. Când s-a început războiul, a înțeles că Moldova urma să-i fie, de acum în colo, „acasă”. Acum e bucătar șef la un local din Chișinău.

Huzam ALAHMAD, refugiat din Siria: Lucrez de mai bine de jumătate de an. Anterior am lucrat la Cimișlia, dar era departe de familie. Apoi am venit și am început să lucrez aici. Lucrăm ca o familie. În Moldova se trăiești foarte bine, doar că totul e scump, iar salariile sunt mici.

A învățat limba română pe stradă, înțelegând că altfel nu se va putea descurca. Colectivul de moldoveni cu care lucrează l-au și botezat: e Costică, „mai de-al nostru”, zic colegii.

Vera: El la noi e Costel, Costică, așa îl dezmierdăm.
Veronica: Cu el e foarte bine de lucrat. Când nu știm ceva, vine și ne ajută.

Până a ajunge însă bucătar-șef a colindat țara de la nord la sud și nu s-a ferit niciodată de muncă.

Așa și-a cunoscut soția, moldoveancă din Florești cu care are un copil. Greutățile însă i-au îndreptat pasul la Centrul de Caritate pentru refugiați. Aici i s-a oferit o locuință socială în satul Mereni, raionul Anenii Noi.

Huzam ALAHMAD, refugiat din Siria: Dnul Djavid a fost la mine la Florești, și mi-a zis atunci să mă stabilesc la Mereni. Acum e foarte bine, e liniște. Îmi place la Mereni. Dacă voi avea posibilitatea să-mi cumpăr casă la Mereni, o voi face.

Războiul i-a despărțit familia, iar soarta i-a dus în diferite colțuri ale lumii. Acum Huzam nu se gândește să se întoarcă în țara de baștină, vrea să rămână aici, în Republica Moldova.

Huzam ALAHMAD, refugiat din Siria: Moldova nu este o țară străină pentru mine, nu, Moldova este țara mea. O stimez așa cum stimez Siria. Am copil moldovean, adică jumătate moldovean, jumătate arab. Vreau să-mi deschid aici o afacere. Dacă voi putea, vreau să-mi deschid un local.

Integrarea refugiaților în comunitatea din Republica Moldova nu este un proces dintre cele mai ușoare. O altă limbă, alte tradiții și chiar un alt stil de viață. Astfel la Chișinău a fost înființat Centrul de Caritate pentru Refugiați, care oferă suport și consultanță refugiaților pentru a se integra în societatea noastră.

Djavid PAKNEHAD, directorul Centrului de Caritate pentru Refugiați: Avem persoane care învață, în ceea ce privește înmatricularea în școli și grădinițe, nu avem probleme. Avem refugiați care lucrează medici în Chișinău și Bălți, avem frizeri, și chiar jurnaliști. Mulți dintre ei au afaceri mici sau lucrează în anumite firme, fie deschise de alți refugiați, fie de moldoveni. Avem refugiați care angajează și cetățeni moldoveni.

Pentru a se integra mai ușor, Centrul de Caritate pentru Refugiați organizează și cursuri gratuite de limbă română. Astfel, de două ori pe săptămână, refugiații își dau întâlnire la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău.

Al Yafeai Salem a venit în Moldova acum șapte luni, după ce în anul 1992 a absolvit Universitatea de Stat din Moldova, s-a căsătorit cu o moldoveancă și au plecat împreună în Yemen, țara sa de baștină. Vorbește fluent limba rusă, însă conștientizează că dacă va învăța și limba română, șansele de a se angaja vor crește.

Al Yafeai Salem, refugiat din Yemen: Eu fac cursul de limbă română și-i mulțumim doamnei Tatiana.

Tatiana Untilă e cea care-i așteaptă în fiecare zi de marți și joi la lecții. Astfel în câteva luni, reușește să pună baza limbii române pentru ca refugiații să se poate descurca și integra în societate.

Tatiana Untilă, profesoară de limbă română: Lucrăm în mare parte cu imaginile, cu expresiile model.

În pofida sacrificiilor făcute pentru a se integra în comunitatea moldovenească, majoritatea refugiaților își doresc să ne întoarcă la baștină, chiar dacă războiul le-a luat practic tot.

Al Yafeai Salem, refugiat din Yemen: Dacă situația se va ameliora, bineînțeles că ne vom întoarce. Acolo avem totul, dar războiul ne-a constrâns să plecăm de acolo.

Djavid PAKNEHAD, directorul Centrului de Caritate pentru Refugiați: Dacă să privim la refugiații din Siria, vedem că mulți dintre ei sunt fie medici, fie farmaciști sau alte studii superioare. Ei duceau o viață bună și ei neapărat își doresc să se întoarcă acasă. Chiar și soțiile lor, deși sunt moldovence, ele tot își doresc să se întoarcă în Siria.

Pe Republica Moldova n-o paște pericolul invaziei a 30 de mii de sirieni, așa cum ne-au speriat alții, în Siria însă pericolul morții stă la orice colț. Războiul acesta nu e nici al lor și nici al nostru, dar am fost atrași în el pentru că unii l-au dorit. Acum trebuie să fim rupți între nevoia de a ne ajuta și instinctul de a ne salva, iar ambele vor veni cu un preț pentru toți.

Sursa: unimedia.info